Dicționar de termeni

Prin garanție, în sens larg, se înțelege orice metodă, instrument sau angajament, accesoriul contractului comercial pus la dispoziția sau emis în favoarea unui titular de drepturi, în virtutea contractului încheiat, capabil să asigure respectivului beneficiar realizarea certă a drepturilor garantate sau despăgubirea bănească corespunzătoare pentru daunele provocate de nerealizarea acestor drepturi. În cadrul garanțiilor, se disting următoarele părți implicate:

Ordonatorul garanției

Este debitorul principal. Acestei părți contractante îi solicită beneficiarul (partenerul de contract) o garanție. În consecință, ordonatorul solicită unei terțe persoane – garantul – o garanție.

Beneficiarul garanției

Este cel în favoarea căruia garantul emite garanția.

Garantul

Este debitorul secundar, cel care, în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către debitorul principal, le îndeplinește el. În schimburile internaționale, orice persoană fizică sau juridică care dispune de un patrimoniu poate fi garant (exemplificăm: orice firmă, companie industrială, comercială, statul reprezentat prin șeful statului, guvernul, banca centrală, ministerul finanțelor etc, instituțiile bancare și financiare).

În vederea evitării riscului pierderii sumelor avansate sub formă credit, în practica internațională se utilizeză modalități specifice de garantare a recuperării acestor sume.